in Romania

Dintre “oricine” și Călin Georgescu, aș alege cu trei mâini pe “oricine”

Știu că avem o țară bolnavă, dar prefer să ne tratăm într-un spital de stat decât într-un balamuc.

Dintre “oricine” și Călin Georgescu, aș alege cu trei mâini pe “oricine”.

Am citit la unii oameni, inclusiv la o jurnalistă, că dacă intră în turul doi Ciolacu și Georgescu nu s-ar duce la vot. Cred că este profund greșit să lansezi un astfel de mesaj în spațiul public într-un context că asta. Îl votam pe Ciolacu și cu ochii închiși dacă aș fi avut de ales intre el și Georgescu. Călin Georgescu este un dezaxat.

Nu mai e despre lehamitea de aceiași corupți și incompetenți, e despre a ne salva de un scenariu cumplit în care România cade pradă extremismului. In care se aruncă în brațele extremismului cu o candoare demnă de mila și de speriat, în același timp.

Încă mai e timp să luăm niște lecții de istorie elementară.

Acest individ cu discurs mesianic, convins că este vocea lui Dumnezeu în Grădina Maicii Domnului, nu crede in vaccinuri, abia dacă ar crede in boală, virusurile sunt lucrări artificiale și ne vindecă Mama Natură. Dacă tu crezi asta, votează-ti profetul, dar nu mai merge la medic, nu te mai trata cu medicamente, nu mai face chimioterapie daca ai cancer, pentru că Profetul tău nu crede nici în “acidul” ăsta. Crede in singura știință, Iisus Hristos. Fiecare e liber să creadă în Dumnezeu, dar nu să îl transforme într-o armă împotriva rațiunii.

Biserica te învață să stai acasă și să mori așteptând să te vindece doar credința? Asta nu e credință și nu e creștinism, e fanatism mistic.

Călin Georgescu îi numește eroi ai neamului pe mareșalul Ion Antonescu și pe Corneliu Zelea Codreanu, amândoi niste fasciști antisemiți, cel dintâi, la cârma procesului de exterminare a evreilor din România (“Baga-i în catacombe, baga-i în Marea Neagră, pot sa moara 10, 1000 pot sa moară toți”), al doilea defilând cu o coroana cu zvastică la propria-i nuntă. Cel care ar fi spus că, daca va ajunge la putere, ii va încărca în câteva zile pe evrei în vagoane de vite.

Acesta este Profetul salvator pe care l-au votat 2 milioane de români. Dacă te afli printre ei, încă mai ai timp sa te gândești dacă într-adevăr vrei sa te îmbarci intr-o călătorie spre Evul Mediu.

Anda Simion, jurnalist gds.ro