De la unul dintre autorii mei contemporani preferați ‒ Jamie Wheal (of Flow Genome Project fame)

Suntem pierduți.
Ultra-individualismul ne-a transformat în narcisiști.
Fără busolă morală.
Fără poveste comună.
Doar TikTok, ateliere de traume, și strâmbat la cei și cele din jur.

David Brooks s-a întrebat “Cum am ajuns aici?” și și-a răspuns: “Iluminismul ne-a retezat legătura cu fundamentele morale. De atunci, plutim în derivă. Tragem spre narcisism. Spre Eu / Al meu.”

Am ajuns înapoi în Atena lui Aristotel?
Nimeni nu te-a întrebat, “Care e scopul tău?”
Nu ți-ai ales un scop.
L-ai moștenit.
De la familia ta. De la tribul tău. De la orașul tău. De la țara ta.
Și ai încercat să fii excepțional.

Apoi am pierdut rețeta.
Vidul în forma lui Dumnezeu, descris de Pascal, plus Dumnezeul mort al lui Nietzsche, egal “Fă ce te face să te simți bine.”
Și apoi au apărut…
Instagram. TikTok. Trump.
Sindromul Personajului Principal a intrat în ultima fază.

Trebuie să ne curățăm grădinile morale de “buruieni”.
Tim Wu a formulat-o bine:
Marketingul modern are 2 componente principale ‒ “leacuri” (rețete) miraculoase plus predicatori ratați care vând “mântuire” în ambalaj atractiv.
(Uleiurile esențiale vă spun ceva?)

Trebuie să înțelegem scenariul sau vom repeta păcatele.
Am fost programați să:
Să ne alin(t)ăm.
Să ne vindem [sufletul].
Să cumpărăm lucruri pentru a ne umple golurile pe care le simțim.
Si picăm testul satisfacției imediate.

Am devenit plante de ghiveci.
Rădăcinile răsucite.
Pământ sărac.
Hrăniți cu lumină artificială.
Fără comunitate.
Doar relații parasociale și imagini #besteslf.

Hai să ne imaginăm scenariul opus.
Cum ar fi să fim asemenea unor Ciuperci?
Rădăcini în pământ proaspăt.
Creștem împreună cu alții.
Împărțim resursele ‒ apa, înțelepciunea, leacurile.
Pădurea supraviețuiește “împreună”.
Nu înfoliată și facând scroll.

Gata cu trauma strămoșească.
Hai să încercăm onoarea strămoșească.
Fără să ne întrebăm: cum m-au stricat?
Dar să ne întrebăm: cum pot fi la fel de bun sau mai bun?!
Hai să ne comportăm ca un strămoș.
Să ne ducem povara fără să ne plângem.

Am devenit convinși că toată povestea trebuie sa ni se dezvăluie, în timpul vieții noastre, toată deodată.
Dar a venit timpul să rupem cămășile plastice de forță, și să renunțăm la “nutrienții” artificiali și luminițele drăguțe.

Trebuie să ne maturizăm și să trecem de la a ne dori Eu. Al meu. Acum.
Să trecem la a lupta pentru Noi, Al nostru, Totdeauna.
Să sperăm că asta e un scop, o treabă care să umple gaura în formă de Dumnezeu din toate inimile noastre.